Unic și fără șablon – copilul supradotat

Egală cu profunzimea sufletului, inteligenţa este „arta de a înveşmânta raţiunea” (D. Diderot).

Inteligenţa este un dar, o sămânţă care trebuie cultivată şi crescută. Talentele necultivate se irosesc, iar apoi se pierd. E foarte trist acest sentiment al pierderii.

Copiii supradotaţi sunt uneori uşor de observat, la fel cum se remarcă crinii printre firele de iarbă. Ei nu sunt ca şi ceilalţi. Sunt atât de diferiţi. Alteori, ştiindu-se deosebiţi, aceştia nu-şi trădează abilităţile. Sunt timizi şi au un comportament inadecvat. Motivaţia lor poate lipsi în cazul în care intervine monotonia educaţiei standardizate. Ei trebuie descoperiţi. Sfera lor cognitivă este largă şi în permanentă stare de amplificare. Dorinţa lor este aceea de a cunoaşte cât mai multe. Au capacităţi intelectuale deosebite şi sunt buni observatori, înzestraţi cu curiozitate şi atenţie distributivă. Pentru că sunt speciali, ei sunt consideraţi persoane cu nevoi speciale.

Nu se poate vorbi despre un tipar al profilului psihologic pentru copiii supradotaţi. Singura trăsătura comună a acestora este excepţionalitatea.

Copiii supradotaţi trebuie integraţi în şcoli cu programe educative superioare. Trebuie să aibă şansa de a fi descoperiţi şi sprijiniţi în calităţile pe care aceştia le manifestă.

Performanţele pe care aceştia le au sunt exprimate într-o arie sau în mai multe:

  • abilităţi intelectuale
  • creativitate
  • arte vizuale sau de spectacol
  • abilităţi psiho-motorii
  • aptitudini academice specifice

„Supradotarea este o dezvoltare asincronă în care abilităţile cognitive avansate şi de înaltă intensitate se combină pentru a crea o experienţă internă şi o iluminare ce sunt calitativ diferite de normă. Aceasta asincronie creşte cu mărimea capacităţilor intelectuale. Unicitatea supradotaţilor îi face în mod particular vulnerabili şi cere modificări în educare şi consultanţă pentru a putea să se dezvolte în mod optim” (grupul Columbus, 1991).

Indiferent de capacităţile sale intelectuale, fiecare copil este unic şi fără şablon. Niciunul dintre ei nu se repetă; ei pot doar să se asemene.

 

Categorii : Educație
Etichete :