MAMA

Pentru că tot se apropie 8 Martie, ziua mamei, m-am gândit să scriu ceva despre mamă, mai cu seamă că, începând din anul acesta, de când sunt și eu mămică, această sărbătoare capătă o nouă semnificație. Deja visez la momentul în care fiul meu, în vârstă de câteva luni acum, îmi va aduce primul buchețel de ghiocei și îmi va „desena” felicitări prin care îmi va spune cât de mult mă iubește :).

În cele ce urmează voi scrie câteva lucruri despre cum e să fii mamă.

Ce înseamnă să fii mamă? E i bine, este o „meserie” extrem de grea. Nopți nedormite, îngrijorări, transformări la nivel psihic și fizic… Dragoste dispusă să facă sacrificii, durere când îți disciplinezi copilul și trebuie să îi aplici o pedeapsă, instincte puternice se nasc în tine pentru a-ți proteja puiuțul și din pisicuța domoală devii o felină feroce, gata sa atace orice posibil pericol ce stă să îi amenințe integritatea micuțului. Dar să nu uităm și de bucuria dată de zâmbetul micuțului, de privirea lui și bratele întinse care îți dau de înțeles că ești de neînlocuit.

Când mă gândesc la sutele de mame care nu au mulți ani munciți pe cartea de muncă și nu au fost interesate să își facă o carieră, preferând să se sacrifice pentru a crește copii și pentru a avea grijă de familie, nu pot decât să spun jos pălăria în fața acestor eroine.

  • disponibilitate 24h din 24h

De multe ori probabil am fi tentați să credem că a sta acasă și a avea grijă de copii este ușor, fiindcă ai program flexibil, fără stresul termenelor limită, a șefilor mereu puși pe harță, program fix de lucru  etc…. Dar de când sunt de partea cealaltă a baricadei, a mamelor ce stau acasă pentru a îngriji copilul, îmi dau seama că e mult mai greu, deoarece a fi mamă este „ a full time job”. Așa fiind pusă problema, câți dintre noi ar alege un serviciu în care condițiile de muncă ar suna așa??? 🙂

  • fără concediu, timp liber
  • fără  salar
  • muncă multă, de multe ori repetitivă (în fiecare zi trebuie să faci cam aceleași lucruri: menaj, mâncare, îngrijire)
  • stres și nopți nedormite, bucurie și angoasă, în funcție de cum îți dictează starea de sănătate a unui mititel
  • pe lângă toate acestea trebuie să  arăți impecabil, sexy și atrăgătoare, ca o femeie modernă ce ești 😀
  • se asigură „puțină” recunoștință,  satisfacții imateriale, dar bucurii nesfârșite date de un zâmbet, o privire, o îmbrățișare…. Deși pare greu de crezut 😀

Deci tuturor mămicilor, respect, apreciere și o zi pe an recunoscută mondial, dedicată nouă :D.

LA MULTI ANI, DECI DRAGĂ MAMI!

Categorii : Mămici bio
Etichete :