Puțină psihologie – atașamentul primar

Ce este atașamentul primar? Este prima relație pe care copilul o formează cu persoana care îi îngrijește (de obicei cu mama) și are o semnificație aparte,  stând la baza stării de bine a copilului prin protecția, iubirea și securitatea oferită micuțului. Această relație de atașament are  efecte asupra funcționării fizice și psihice viitoare a copilului. Este atât de importantă încât joacă un rol central de-a lungul copilăriei, fiind o sursă de confort chiar și în adolescență. Este considerată de mulți ca fiind prototipul relațiilor apropiate pe care individul le va forma în perioada adultă.

Când se formează atașamentul primar? În mod tipic, copii își formează prima relație emoțională de durată în a doua jumătate a primului an.

Cum se manifestă și ce rol are atașamentul primar:

  • prin comportament  selectiv, adică copilul se comportă diferit cu mama(sau cu persoana care îl îngrijește), decât cu orice altă persoană
  • apoi presupune căutarea proximității fizice cu mama, copilul făcând eforturi pentru a rămâne în prezența sa
  • copilul simte confort și securitate în prezența mamei
  • este supărat când este separat mamă

Cum îmi dau seama ce tip de atașament a dezvoltat copilul meu?

În psihologie se numește „situația străină” și constă în următorul ”experiment”: inițial copilul și mama se află într-o încăpere nefamiliară copilului, apoi apare un străin în încăpere; după o perioadă scurtă de timp mama se retrage și copilul rămâne singur cu persoana străină; apoi străinul pleacă și copilul rămâne singur; în cele din urmă mama se reîntoarce. Pe tot parcursul acestui „experiment” se observă comportamentul copilului, iar în urma observațiilor făcute, el poate fi integrat în unul din cele 4 tipuri de atașament:

  • securizant – copilul manifestă un nivel moderat de căutare a proximității cu mama, fiind supărat când ea pleacă și bucuros când ea se întoarce
  • anxios-evitativ– copilul evită contactul cu mama, mai ales la reîntoarcerea mamei, nefiiind supărat când mama lipsește
  • anxios-rezistent– copilul este foarte supărat când este despărțit de mamă, dar la întoarcerea ei este greu de consolat
  • dezorganizat-copilul nu manifestă un sistem coerent de adaptare la stres, având comportamente contradictorii, cum ar fi căutarea mamei iar când o găsește o evită

Ce determină diferențele dintre copii privind tipurile de atașament? Cum pot eu influența tipul de atașament al copilului meu?

Se consideră că motivul principal pentru care copii manifestă un atașament securizant sau non-securizant este dat de modul sensibil în care mama răspunde nevoilor micuțului în primele luni de viață. Mamele care  răspund bebelușilor lor într-o manieră sensibilă în situații precum  hrănire, joc, plâns, disconfort le comunică bebelușilor grijă și interes, ce va duce la formarea încrederii bebelușului în disponibilitatea mamei ca sursă de securitate.

În speranța că informațiile sunt de folos, aștept părerile voastre și sugestii pentru articole:D

Categorii : Educație, Mămici bio
Etichete :